Cea mai scumpă mașină din lume, în mijlocul unui scandal transatlantic | A cumpărat-o cu 44 de milioane de dolari, dar acum se luptă în instanță – VIDEO

Cea mai scumpă mașină din lume, în mijlocul unui scandal transatlantic | A cumpărat-o cu 44 de milioane de dolari, dar acum se luptă în instanță - VIDEO
Publicat: 10/12/2019, 16:15

Gregor Fisken, șofer de curse și dealer de „supermașini”, din Londra, l-a dat în judecată pe Bernard Carl, un avocat din Statele Unite ale Americii, în cazul vânzării de 44 milioane de dolari a bolidului Ferrari 250 GTO din 1962.

Ferrari a construit în intervalul 1962 – 1964 doar 39 de mașini, din această cauză modelul menționat mai sus este unul foarte căutat și doar cei mai bogați colecționari din lume îl dețin.

În prezent, șasiul cu numărul 3387GT, al GTO, al doilea construit vreodată, este în centrul unui scandal juridic.

Compania lui Gregor Fisken a cumpărat mașina la cel mai mare preț înregistrat oficial vreodată într-o astfel de tranzacție. În cadrul procesului intentat avocatului din Statele Unite ale Americii, acesta solicită cutia de viteze originală.

Însă, se pare că aceasta a fost vândută deja unui colecționar, potrivit informațiilor din cadrul procesului deschis la Londra.

William Hooper, reprezentant al Gregor Fisken Ltd, a declarat instanței că atunci când compania lui Fisken, în vârstă de 55 de ani, a cumpărat mașina, știa că nu conține cutia de viteze originală.

Dar au crezut că Bernard Carl o poate obține ulterior de la alt dealer de mașini clasice din SUA care o deținea la momentul respectiv.

„Domnul Carl s-a angajat să depună toate eforturile necesare pentru a recupera și livra cutia de viteze, ținând cont de faptul că Gregor Fisken Ltd a acceptat GTO-ul fără ea”, a declarat acesta judecătorului.

Bernard Carl a localizat cutia de viteze, însă înțelegerea a picat, după ce a spus că celălalt dealer dorește 25.000 de dolari drept răscumpărare, a explicat William Hooper.

Lucrurile au luat o nouă întorsătură când părțile implicate nu s-au înțeles cu privire la locul în care ar trebui să fie predată piesa și, în cazul în care cutia de viteze urma să fie livrată în Anglia, cine ar trebui să plătească transportul și alte taxe.

Firma lui Gregor Fisken solicită „executarea specifică” a contractului, cerând ca Bernard Carl să predea cutia de viteze – care este în prezent deținută de celălalt dealer american.

Dar Bernard Carl susține că nu trebuie, întrucât GFL a „respins” contractul de vânzare, refuzând propunerea lui de a ridica cutia de viteze din California și susține că compania lui Gregor Fisken nu are niciun drept asupra ei.

Într-o scrisoare, el a declarat că „a considerat că a oferit cutia de viteze” și că „acordul de cumpărare a fost reziliat” fără ca acesta să fie livrat, a declarat avocatul, relatează dailymail.co.uk.

Bernard Carl susține, în același timp, că „dacă contractul de cumpărare subzistă și este obligat să livreze cutia de viteze către GFL, atunci are dreptul la 500.000 de dolari pentru acest lucru”, a explicat Hooper.

Procesul este în desfășurare.

Sursă Foto: Captură YouTube

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Live pe TikTok cu Simion și Becali, cu remarci sexiste la adresa lui Lasconi: e...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online